Alex Filip și Bogdan Iancu au pus capăt participarilor europene din acest
sezon cu o clasare pe podiumul Rallye International du Valais, etapa a
cincea din Tour European Rally.

Alex Filip și Bogdan Iancu au luat startul în acest weekend in Rallye International
du Valais, etapa din Elveția fiind ultima din programul internațional pentru acest
sezon. Aflat la cea de-a treia participare în această cursă, Alex Filip și Bogdan
Iancu au avut un ritm bun încă de pe prima probă specială cu modelul Renault
Clio R3T, preparat de echipa Turbotehnics din Cluj Napoca.

Și în 2017, vremea a fost complet imprevizibilă ceea ce a complicat și mai mult
lucrurile în lupta pentru un loc pe podium. Alex Filip și Bogdan Iancu au ales de
fiecare dată anvelopele potrivite și asta i-a menținut în lupta pentru un loc în top 3
a Trofeului TER 2WD “De data aceasta nu doar că nu am avut ghinion, ci pot
spune că am avut un noroc fantastic. Pe una dintre probe am lovit o bordură cu
roata stânga față și janta a cedat. Anvelopa Michelin a rezistat însă și am reușit
să terminăm intreaga bucla fara probleme. A fost un moment unde puteam pierde
ușor 2 – 3 minute”, a spus Alex Filip.

După 13 probe speciale cu o lungime de peste 200 kilometri, echipajul Renault a
terminat pe locul 3 în clasamentul 2WD Trophy din TER, după echipajul local Niki
Bühler / Gabriele Zanni și bulgarii Ignat Isaev / Milen Iliev. Alex Filip a fost cel mai
bine clasat pilot cu un model Renault Clio R3T din acest clasament.

“Dedic acest podium partenerilor noștri care ne-au susținut și în acest sezon și
sunt foarte încântat că am urcat încă o dată pe podium. In acelasi timp, multumiri
speciale echipei Turbothnics din Cluj Napoca pentru ca ne-au pus la dispozitie o
masina pregatita exemplar. Participarea în TER a fost o experiență frumoasă pe
care vrem să o repetăm și în 2018. Chiar dacă nu am avut un sezon complet, iar
in Austria n-am strans niciun punct, în urma rezultatelor noastre suntem pe locul
4 în trofeul 2WD și pentru anul viitor mi-ar plăcea să urcam in clasament
participand la cat mai multe etape”, a mai spus Alex Filip.

Raliul din Elveția a fost ultima din programul internațional pe 2017, în perioada
următoare fiind programate o serie de teste de pregătire pentru sezonul următor.
“Cu podiumul de aici terminăm anul într-o notă pozitivă și asta mă motivează și
mai mult pentru 2018. Începem deja perioada de pregătire și sunt sigur că
sezonul viitor va fi unul excelent alături de partenerii noștri tradiționali”, a
concluzionat Alex Filip.

Alex Filip si Bogdan Iancu sunt susținuți in 2017 de Orange, Renault,
Rombat Batteries, Michelin, ALD Automotive si de partenerii tehnici –
Isostar prin nutrivita.ro, RunningMag.ro, Polar prin Living Well, Hotel Hilton
Sibiu si Automobil Clubul Român.


Related posts: