Intai am zis ca imediat ce ne mutam, imi fac o cafea si stau la noul meu birou ca sa scriu povestea casei. Apoi am amanat-o sub pretextul ca – stai domne sa vad ca totul functioneaza. Sa fie cald, sa nu curga vreo teava, sa mearga automatizarile, etc. A trecut si momentul asta, iar acum m-am invrednicit sa scriu. Adica ma simt un fel de Buhnici care isi impartaseste experienata de pe santier. Sigur, metodele de constructie sunt clasice, adica beton, fier si caramida, un fel de pozitia misionarului, dar cu care nu dai gres niciodata.

Imi place sa povestesc, dar cu scrisul e mai greu. Iar despre casa asta cred c-as putea scrie o carte, iar la lansare mi-as da seama ca au existat si subiecte neatinse. Multe!

Locuim in Corbeanca din 23 mai 2010, adica de peste 7 ani. Ne place zona si speram sa nu existe vreun motiv care sa ne constranga sa ne mutam. Nu, nu e departe. Nu, nu mi-e greu. Nu, nu vad nicio problema cand va fi mare Tudor. Si chiar daca ar fi, serile si weekend-urile in natura si liniste merita orice efort. Asta ca sa nu vorbesc de aerul curat si de cele cateva grade in minus fata de oras, care vara chiar fac diferenta. Stiu foarte multi care vin in Corbeanca si mult prea putini care se intorc in oras pe motiv de inadaptabilitate. Comunitatea s-a dezvoltat mult, avem absolut toate facilitatile in proximitate, practic inafara de birou, nu sunt multe motive intemeiate sa mergi la oras. Sigur, mai sunt chestii de rezolvat, care nu mai tin de domeniul privat, ci de prafuitul Stat Roman – transportul in comun rapid si eficient sau pista pentru biciclisti, lucruri firesti in imprejurimile altor capitale europene. De ce Corbeanca? Pentru ca nu ne permitem o casa pe pamant in Bucuresti, cu o curte verde, intr-o zona linistita si in care sa nu fie simtita agitatia urbana.

Casuta in care stateam ne simteam foarte bine, totul era excelent, dar parca ne doream ceva in plus. Nici noi nu stiam ce. Mai mare? Nu chiar. Mai mult teren? Nuuuuu, caci trebuie muncit. Mai moderna? Da. Intr-un cartier verde in care exista reguli si o comunitate faina? Da. Asa ca am inceput sa ne interesam de un teren. N-am cautat prea mult pentru ca unul dintre cele oferite de care familia Tantareanu ne venea manusa. Asa ca dupa ce am reusit sa-l achitam integral, sosise momentul sa ne gandim la casa din vis. Varsator fiind, musai trebuie sa fie altfel. Adica nu o casa cu patru pereti si-un acopris, ci ceva care sa aduca o nota de nou, modern, diferit si, bineinteles, spectaculos.

Intamplarea fericita a fost ca mi-a iesit din nou pe cararea vietii un om de care se leaga debutul meu in motorsport. Cine-si mai aminteste sigla aia mare WGA de pe capota, primeste un premiu. C-asa e-n viata, dl. Adrian Cristescu m-a sunat absolut intamplator pentru o speta minora, dar am ajuns sa ne proiecteze casa. Stii momentul ala cand mergi la psiholog si-i spui ce te doare? Cam asa ne-am dus noi la biroul sau din Barbu Delavrancea, iar dupa fiecare intalnire plecam mai impliniti si convinsi ca proiectul va deveni realitate. Dupa 3-4 intalniri proiectul a prins contur si, fara indoiala, c-a iesit exact cum ne doream. Brieful a fost foarte simplu – eu aveam pata pusa pe un anumit model de scara si vroiam un garaj multifunctional care sa faca parte din casa. Nu o magazie, nu o constructie separata, ci ceva integrat. Si cand spun garaj, nu ma gandesc la parcajul masinii, pentru ca a-ti adaposti masina mi se pare so yesterday. Maria vroia semineu si un dressing generos. Cam de aici am pornit si pana am vazut primul plan stateam precum copiii care sunt curiosi ce le-a picat la oul Kinder. Si zic asta pentru ca am avut incredere totala in dl. Cristescu si echipa sa.

#BaBaiatule, cand am vazut primul plan, am picat pe spate. Nici intr-o mie de ani nu credeam eu ca poate fi atat de altfel. Ne-a placut pe loc, am facut cateva mici si neinsemnate modifcari si am fost gata de start. La recomandarea unui amic, cel care avea sa ne fie si vecin, am hotarat sa facem casa ‘la rosu’ cu echipa condusa de dl. Stelu Rusu – un om absolut deosebit, cum rar mai gasesti azi; serios, parolist, profesionist si neobosit. Ehe, si de aici a inceput greul. Dar un greu-usor, exclusiv datorita drei arhitect Alexandra Alexa care visa proiectul nostru si care avea raspunsul la orice intrebare. Fie ca era din partea mea, fie ca venea din partea constructorilor. Au urmat sute de ore petrecute pe mail, la telefon, pe whatsapp, insa c-o rabdare ardeleneasca, Alexandra a reusit sa le potriveasca milimetric pe toate. Asa ca, respect si multumiri! Sigur, au fost si momente tensionate in care eu eram tamponul pentru scurgeri abundente dintre executant si arhitect. Asta ma califica sa-mi depun un CV la administratia Trump pentru negocierile cu Koreea de Nord. Este un meci surd si uneori absurd intre arhitect si prestator. Dar asta e de cand lumea, nu deodata cu mine, asa incat nici n-am incercat sa schimb asta, ci doar sa ma adaptez si sa minimalizez pierderile de energie.

Dupa ce ne-am vazut, la propriu, tigla pe casa a venit momentul despartirii de dl. Rusu si echipa sa, locul fiindu-i luat de alt tip remarcabil si pe care-l recomand. Este vorba despre Florin Gioca, cel care preluat casa ‘la rosu’ si ne-a parasit cand ne-am mutat. De fapt inca nu ne-a parasit, mai are de facut mici retusuri finale. Echipa lui a executat tot ce inseamna tencuiala, termoizolatie, pereti, etc. In paralel a montat traseele un super electrician-automatist, Madalin. Apoi cu peretii la gri a venit randul lui Nicu Ivan, un alt profesionist desavarsit, cel care a montat traseele pentru instalatiile termice si sanitare. Ei sunt cei cu care am dus ‘greul’ in ultimul an de zile. Patru oameni si echipele lor pe care i-as recomanda oricui apreciaza profesionalismul si lucrul de calitate. Domnilor, multumesc!

Un paragraf special, dar si poleit cu aur trebuie dedicat drei arhitect de interior Cristina Micu. Bai frate, este inimaginabil cum a reusit sa interpreteze directia data acestei case, iar apoi s-o traduca in design-ul interior. A muncit de i-au sarit capacele, dar a facut un lucru magic – un camin cald si spectaculos in care ne place sa locuim. Si cred ca mai are un merit – prezenta ei in viata noastra ne-a scutit de un divort. Si pe mine si pe Maria. E clar ca nu ne pot placea aceleasi lucruri si sigur ne-am fi ciondanit obositi de atatea cautari si rataciti in variante. Evident, daca am fi hotarat sa facem totul noi, pe principiul ca nu exista femeie pe lumea asta care sa nu stie sa asorteze culorile si nu exista barbat care sa nu stie sa faca tetris cu mobila. Asa ca ce ne arata Cristina, devenea lege votata si se aplica in stil elvetian. Si uite asa, n-am avut nicio disputa conjugala legata de culori, piese de mobilier, gresie, faianta sau parchet. Asadar, Cristina, ma inclin si sper sa faci cat mai multe familii fericite.

Cred c-am lucrat in total cu peste 20 furnizori, pe majoritatea ii recomand. Doar unul mi-a facut zile fripte si nu vreau sa-l aduc in discutie pentru ca e prea misto momentul si prea pozitiva postarea. Asadar, ca o sursa de inspiratie, iata cativa dintre cei carora recomand sa le bateti la usa cu incredere:

Delta Studio – gresie, faianta, obiecte sanitare si parchet; Florin Oancea, un om care face diferenta dintre vanzator si incasator – RECOMAND!

Mobila bucatarie: Nolte – mobila germana de calitate, finisaj si montaj excelent, dar customer care mediocru

Mobila: Fronte – finisaj, montaj, calitate, nimic de reprosat

Mobila bai: Kubik – de asemenea, totul la superlativ, nimic de reprosat si un super customer care

Semineu: Qmag, recomand!

Tablouri – exclusiv Diallo, prietenul meu din liceu. Super talentat!

Hidroizolatie, montaj aticuri, montare ferestre Velux, turnare sapa, montaj semineu si horn, montaj parchet, montaj instalatie de tratare si dedurizare a apei, montare pavaj, amenajare gradina – toti merita aplauze. Bine, poate niste aplauze mai apasate pentru cei care au montat parchetul – ireal de profi si seriosi, nu degeaba au prins niste proiecte in Elvetia.

Am ales furnizorii si prestatorii doar pe baza de recomandare, de aceea, si eu ii recomand mai departe. Sunt firme consacrate sau antrepenori care se chinuie sa livreze corect si la timp, insa sunt incetiniti foarte tare de imprectibilitatea fortei de munca.

Normal ca intr-o piata a muncii total nesigura au aparut si intarzieri sau lucrari neonorate la timp, dar cu toate astea, proiectul nostru a fost gata in fix 13 luni de la trasarea terenului. In 12 septembrie dl. Rusu s-a jucat de varul precum Tiriac cand era copil de mingi, iar in 13 octombrie ne-am mutat fara niciun fel de provizorat. Am insistat sa fie totul gata pentru ca, se stie, dupa ce te muti te relaxezi si nu mai actionezi si te trezesti dupa 5 ani ca n-ai lustra in living si intrerupator la baie.

Deja am scris o gramada, dar ar mai fi povesti legate de bransarea la gaze, miile de hartii de care ai nevoie, dar nu folosesc la nimic, taxe si ghisee la care trebuie sa stai umil. Dar am uitat toate astea si in fiecare zi d-abia astept sa revin acasa in cuibul care ne face sa ne simtim confortabil. Ne-am gasit locul rapid, Tudor n-a avut nevoie de perioada de adaptare pentru ca a fost implicat in proiect in fiecare faza, asa incat nici el nu mai avea rabdare. Singura in suferinta este catelusa noastra Mika, adoptata de la un centru din Sibiu in 2010, care traia libera la casa veche, iar acum este incorsetata intr-o cusca de cativa metri patrati. Nu va speriati, am grija de forma ei fizica, alearga aproape zilnic cu mine cate 10km ๐Ÿ™‚

De ce am scris toate astea? Pai pentru ca vreau sa-mi amintesc peste ani si pentru ca este, zic eu, un gest de curtoazie pentru cei care au pus umarul si ne-au sprijinit in acest proiect. Bineinteles, acum urmeaza multi ani de mariaj cu Banca, dar fara credit trebuia sa mai asteptam vreo 25 de ani ca sa reusim ๐Ÿ™‚

Revista Casa Mea din luna februarie a acordat cateva pagini proiectului nostru, semn ca le-a placut.

Eram tentat sa semnez Alex, dar Nasii acestei case se numesc Arh. Adrian Cristescu, Arh. Alexandra Alexa si Arh. Cristina Micu. Noi suntem doar niste locatari incantati care nu le-au prea iesit din vorba…