Daca anul asta am raspuns ‘absent’ de la cantonamentul de iarna, adica saptamana de ski din Austria, am zis sa compensam cu un city-break in luna ianuarie. De prin decembrie am inceput sa caut oferte, am cerut si amicului Gavrilas de la Cluj, dar m-am uitat si pe net. Tinta era un weekend la Paris pentru ca nu fusesem niciodata impreuna cu Maria, ci doar separat. Dar cand am inceput sa socotesc, am hotarat reconfigurarea traseului, mai ales ca in ianuarie vremea la Paris nu e prea simpatica. Tot navigand pe net, hopa, ca mi-am amintit de raliul Monte Carlo. Gata zic, e un pretext perfect pentru a merge acolo. Pac-pac, am luat biletele de avion, am rezervat camera la hotel Ibis din Nice (fix acolo unde am mai stat si in 2008 cu Gicu Nemes si Mugurel Pirscoveanu) am inchiriat masina via Europcar.

Totul se anunta frumos si relaxant si asa a si fost. Aveam nevoie de o iesire faina care sa anuleze gustul amar lasat de weekendu-ul petrecut la Poiana Brasov in prima saptamana a lui ianuarie.

 

Zis si facut. L-am ‘parcat’ pe Tudor la mama si ne-am prezentat in mini-aeroportul Baneasa unde au inceput sa soseasca rally-fanii care aveau, evident, aceeasi destinatie. Exclusiv datorita amicului de la Brasov – Istvan Soos, am avut ocazia de a sta in cabina pilotilor la decolarea de la Bucuresti. E un lucru pe care mi-l doresc de multa vreme, am tot fost amagit cu aceasta oportunitate, dar care s-a concertizat abia pe 19 ianuarie. Am zburat cu o aeronava Boeing 737-400 produsa in 1992 care a mai fost folosita de Lufthansa si Air One inainte de a deveni alb-albastra. In sfarsit am putut auzi ceea ce tot ascult via aplicatia ATC live. Iar daca v-ati imaginat ca echipajul nu are mare lucru de facut dupa decolare, va inselati. In permanetnta comunica cu controlorii de trafic, introduc si reintroduc coordonatele de zbor si fac check in continuu la instrumentarul de bord. Ce-i drept, privelistea din ‘biroul’ pilotilor si satisfactia profesionala sunt remarcabile. Mai vreau odata pentru ca sigur nu voi mai fi la fel de emotionat si o sa reusesc sa ma concentrez mai mult la ceea ce fac cei doi aviatori.

 

Am aterizat la Nice unde erau 12 grade C si de cum am pasit in terminal am inceput sa respiram civilizatie. E ca si cum stai destul de mult intr-un tunel intunecat si poluat si deodata iesi la soare si aer curat, cam asta imi e senzatia ori de cate ori calatoresc in tarile din vestul Europei. Era deja seara, asa ca ne-am plimbat un pic prin Nice si o cina mediteraniana alaturi de Soosii si Zabavii din Brasov, inainte de somn.

Vineri am dat o fuga in Monte Carlo, ne-am plimbat si pe jos, dar si cu busul descoperit, am intrat in museul de Oceanografie si am admirat portul, zona Casinoului si virajele de pe circuitul de F1, dar nu in ultimul rand si gara Monaco, acoo unde am ‘pus-o’ la tren pe Maria in 2008 :-)

Monte Carlo este un loc in care totul este de admirat. Si nu ma refer neaparat la lux si masinile de pe coperta TopGear, ci mai degraba la spiritul civic, eleganta, rafinament si relaxarea pe care o afiseaza oamenii de acolo. Clar, sunt oameni bogati, dar nu d-aia care au facut banii din specula cu terenuri sau afaceri dubioase cu statul. Merita sa stai la o cafea pe terasa de langa Casino si sa admiri oamenii. Din trasaturile lor si din atitudine iti poti da seama ca provin dintr-o anumita patura sociala de ani buni, din tata-n fiu, nu peste noapte. Cu alte cuvinte, nu milioanele din cont ii deosebeste fata de ceilalti. Nimeni nu epateaza cu poseta sau cu masina si miile de centimetri cubi, cu paltonul sau cu telefonul mobil, cu ghiulu’ sau cu accesoriu’ uman de sex feminin cu gel in buze si silicon in tate, cu ceasu’ sau cu muzica data tare. Mi-a placut ce am vazut in MC si l-as putea numi orasul sau principatul-muzeu.
Seara, dupa inca o tura pe jos, ne-am intors in port in asteptarea masinilor de concurs. In gluma, am zis ca am luat si eu startul la raliul MC din simplul motiv ca langa parcul de service, adica in port, functiona un minicircuit de karting pe patinoar. Gume cu cuie si ‘adversari’ din domeniu. Super cool! Ne-am distrat foarte tare…
Dupa glisadele de pe gheata, ne-am nimerit la fix la intrarea in parcul inchis pentru ca exact atunci au sosit ‘ai nostri’ adica Marco si Dorin. Le-am facut o poza, ne-am salutat si am schimbat cateva vorbe. Clar i-as fi intrebat mai multe, dar erau franti dupa atatia kilometri parcursi. Gata, deja intrasem in febra cursei vazand atatea masini de raliu si abia asteptam sa mergem sambata pe probe sa le vedem la treaba. Zis si facut, alaturi de familia Soos si Zabava am plecat spre munte. Am lasat masina la vreo 5 km de sosirea PS Luceram. Speriati de temperaturile scazute din anii trecuti, ne-am imbracat gros, prea gros pentru cele 10 grade care erau afara, chiar si la peste 800m. Am urcat vreo 7-8 km pana in virajul ales ceea ce a facut sa ne cam sara capacu’ de la vasul de expansiune. Rand pe rand ne-am dezbracat pana am ajuns la maneca scurta. Nu dupa multa asteptare au inceput sa curga masinile de curse. Deschizatorii, la volanul unor Renault-uri Clio si Megane RS galbene mergeau din ce in ce mai tare. Fara indoiata ca Jean Ragnotti nu s-a dezis si in stilul sau a ‘maturat’ de-a latu’ virajele pe care le vedeam. Apoi, Loeb la conservare, ‘Surdu’ cu Solberg la bataie, Novikov hotarat, Delecour tatonat, dar spectaculos, Campana cu Mini a deschis foarte mult a trecut exagerat de aproape de glisiera – like! iar al nostru nu avea frana de mana din cauza unei defectiuni tehnice, asa ca senza spectacol.
Practic am vazut o singura trecere, iar apoi fuguta in MC la sosirea in parcul de servive. Am putut vedea echipajele si masinile aproape ca-n CNR. Pilotii se plimbau prin parc nestingheriti, asa ca i-am putut vedea pe greii WRC la mai putin de 2 metri. Cu totii joviali si receptivi la aplauzele noastre, fara vedetisme inutile. In concluzie, o zi faina in care am facut si o drumetie sanatoasa si m-am si imbujorat la masinile de raliu. Si cum orice mini-vacanta se termina rapid, a venit si ziua plecarii. Dar nu inainte sa facem o super plimbare la 20 de grade pe malul Mediteranei.
In avionul de intoarcere am avut inca un moment in premiera, respectiv aterizarea spre DN1, adica pe pista 26, nu pe 08. Nu am mai prins niciodata ocazia asta si eram tare curios cum e si care e ruta avionului. Si cum stateam pe stanga avionului, am putut vedea de aproape cum decoleaza un avion de pe Otopeni. Cam asta e povestea episodului Nice-MC si nu as prinde in cadru si atmosfera de pe Aeroportul International Baneasa… Doar ca am realizat rapid, din nou, ca suntem departe, din pacate, muuuult prea departe de vestul Europei.












 

 

 

 

 

O sa-mi fac un obicei din a recomada sau nu recomanda locuri, hoteluri, servicii, restaurante. Asa ca dupa acest super racing weeknd, dau like:

- companiei Blueair pentru ca am avut parte de tratament cu nimic mai prejos decat cel oferit de o companie super-cost

- hotelului Ibis Nice/Promenade des Anglais pentru serviciile oferite la doar 59euro/noapte si pentru oportunitatea de a face poze avioanelor

- Europcar pentru ca am primit o masina din clasa superioara, asta dupa experienta negativa avuta in Sardegna/Olbia in vara 2011

Toate bune!
Alex.